Conducerea Federației Române de Gimnastică, decizie bizară! A desființat lotul de la București, parte componentă a celui de senioare | EXCLUSIV

Conducerea Federației Române de Gimnastică, decizie bizară! A desființat lotul de la București, parte componentă a celui de senioare | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Federația Română de Gimnastică se practică politica pumnului în gură, iar ultimele decizii par a fi de domeniul fantasticului.

Măsuri luate doar pentru că anumiți antrenori care au muncit profesionist nu sunt pe placul actualei conduceri federale.

Mai concret, oficialii FR de Gimnastică au luat decizia, inexplicabilă, de a desființa lotul de la București, parte componentă a celui de senioare.

Conducerea Federației Române de Gimnastică, decizie bizară! A desființat lotul de la București, parte componentă a celui de senioare | EXCLUSIV

Totul s-a petrecut fără nici un motiv întemeiat. Lotul era condus de antrenorul Cristi Moldovan, care este apreciat de conducători, fiind foarte apreciat de toate sportivele cu care a lucrat.

Moldovan ar fi intrat în vizorul federației, după declarațiile Amaliei Puflea.

Surse Prosport au ținut să explice cum de a ajuns antrenorul Moldovan în vizorul FR de Gimnastică, fără nici un motiv:

„Cristi Moldovan nu a greșit cu nimic în fața nimănui. Dar nu mai este plăcut de federație, după ce gimnasta Amalia Puflea, care a trăit acele momente nedorite de nimeni, la Deva, a ieșit public și a spus că ea vrea să se antreneze la Dinamo cu Cristi și Lacrămioara Moldovan, pentru că sunt niște oameni care știu să se poarte cu gimnastele.

Pur și simplu s-a căutat îndepărtarea lui prin dizolvarea lotului de la București. Este incredibil unde s-a ajuns”, a precizat sursa Prosport.

Ce cadou a primit antrenorul contestat de Amalia Puflea?

După ce Amalia Puflea a făcut dezvăluiri incredibile despre comportamentul antrenorului Lucian Sandu, conducerea federației a ignorat ceea ce s-a întâmplat la Deva.

Ca și cum nimic nu s-a întâmplat, Lucian Sandu a fost desemnat să le însoțească în Turcia, la Cupa Mondială, pe fetele care vor concura acolo.

„În loc să fie suspendat până la clarificarea situației, federația îi acordă în continuare tot creditul, desemnându-l să conducă delegația României în Turcia”, a adăugat sursa noastră de la Deva.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×